Wembrio şi Incubatorul de Afaceri Software Timişoara îi invită pe cei interesaţi vineri, 8 octombrie, între orele 17.00-20.00, la 700 Coffee & Lounge, la un pre-eveniment al Conferinţei How To Web.
Evenimentul de vineri, intitulat Web: Imagine-Build-Finance-Win este dedicat domeniului tehnologiilor şi afacerilor din domeniul web şi va aduce în discuţie modalităţile prin care antreprenorii locali din domeniu pot creşte prezenţa şi relevanţa proiectelor on-line româneşti într-o piaţă globală în care barierele de intrare pot fi relativ uşor depăşite prin dezvoltarea unor aplicaţii bine gândite din punctul de vedere al modelului de afaceri şi corect executate din punct de vedere tehnic, atribute care permit atragerea unui suport investiţional adecvat.Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Dragoş Mănac, Mihai Mafteianu şi Octav Druţă tineri oameni de afaceri, care, pe lângă dezvoltarea propriilor afaceri sunt implicaţi activ în dezvoltarea sectorului antreprenorial din România, manifestâdu-se prin publicarea de articole pe blogurile personale, susţinerea de prezentări la conferinţe şi trainguri, diseminarea locală a unor iniţiative educative globale sau facilitarea constituirii de echipe multidisciplinare de proiect. Prezentările care vor fi susţinute de Dragoş Mănac şi Mihai Mafteianu vor fi urmate de discuţii cu participanţii, respectiv de prezentări ale Conferinţei How To Web 2010 şi a unei serii de activităţi care vor avea loc în perioada octombrie-noiembrie in organizarea Incubatorului de Afaceri Software Timişoara.
How to Web 2010 este un eveniment cu o relevanţă deosebită pentru antreprenorii din domeniul web din Europa Centrală şi de Est. Participanţii vor beneficia de prezenţa unor vorbitori de excepţie, români dar mai ales străini: dezvoltatori ai unor afaceri web remarcabile (Ramu Lamayanchi - hi5, Boštjan Špetič – Zemanta, Emi Gal – Brainient, ş.a.), publicişti de la cele mai citite servicii online de informare din domeniu Mike Butcher – Techcrunch Europe, Patrick de Laive - The Next Web), reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii timpurii în afaceri web (Reshma Sohomi – Seedcamp, Katy Turner – Eden Venture, ş.a) şi organizaţii-suport pentru mediul de afaceri online (Vlad Stan – Bucharest Hubb şi SeedMoney, ş.a). How To Web 2010 va avea loc în perioada 3-4 noiembrie 2010, la Bucureşti.
How To Web 2010 este organizat de Wembrio SRL, iar Incubatorul de Afaceri Software Timişoara este unul dintre partenerii strategici ai evenimentului.
Participarea la Web: Imagine-Build-Finance-Win este gratuită, numărul participaţilor fiind limitat la 65. Cei interesaţi de participare sunt rugaţi să se înscrie online până în data de 8 octombrie, ora 11.00, utilizând acest formular. Informaţii suplimentare pot fi solicitate prin e-mail la adresa office@it-incubator.ro.





